Ce este Airbnb și cum poți face bani din asta?

Airbnb este companie americană înființată în 2008 care deține o platformă online prin care se pot închiria, oriunde în lume, camere, apartamente sau case întregi direct de la proprietar. 

Iata ce trebuie sa faci :te înscrii în comunitate și îți închiriezi un anumit spațiu din casă. Apoi, turiștii te contactează și plătesc direct prin această platformă. Tariful îl setezi tu, în funcție de zona unde locuiești, în ce stare se află camerele, ce poți oferi celor care se vor caza la tine (aer condiționat, microunde, mașină de spălat etc).

Bineînțeles, securitatea este foarte importantă, deci va trebui să fii verificat înainte de a-ți face cont, la fel și „chiriașii”. La final, ambele părți pot oferi recomandări.

DE CE TREBUIE SĂ ȚII CONT?

Folosește fotografii bune

O imagine face cât o mie de cuvinte, mai ales atunci când vrei să închiriezi o cameră. Ai grijă să ai camera curată și ordonată și să pozezi tot ce este important. De exemplu, dacă menționeză că ai un televizor în cameră, acesta ar trebui sî apară în poză.

Oferă suficiente informații

Vorbește despre zona unde locuiești: de exemplu, este o zonă liniștită, cu un parc în apropiere, aflată la 5 minute de metrou și la 10 minute de hypermarket. Fix lângă bloc ai și un magazin non-stop, iar la 2 stații de tramvai se află un mall.

Vorbește despre regulile casei. Accepți fumători? Tu ești fumător? Ai animale, accepți animale? Vrei liniște noaptea? E casa ta, deci stabilești singur regulile!

Oferă oaspeților tot ce au nevoie

Ai grijă să ai mereu un așternut curat și prosoape, o pătură sau pernă în plus, suficienți saci de gunoi, un kit de prim-ajutor, destulă hârtie igienică etc. Nu strică să oferi și câte ceva în plus: cafea dimineața (sau chiar micul dejun), ceva de ronțăit în bucătărie sau transport de la și până la aeroport, de exemplu.

Fii prietenoasă

Atât înainte ca oaspeții să ajungă, cât și în timp ce ei locuiesc la tine,fii cât mai prietenoasă. Răspund rapid mesajelor, oferă explicații, dacă e nevoie, oferă recomandări (la ce restaurant să mănânce, prin ce parc să se plimbe).

Păstrează casa curată

Ai grijă să nu fie fire de păr lipite pe cabina de duș, păr de pisică prin bucătărie, vreo pânză de păianjen în dormitor etc. Nu uita să faci ordine și prin frigider, nimeni nu vrea să găsească mâncare expirată pe acolo!

Gândește-te ce ți-ai dori tu de la un proprietar, ce te-ar bucura și te-ar face să îi dai nota maximă.

AIRBNB NU ESTE PENTRU TINE DACĂ…

… nu îți place să cunoști persoane noi;

… nu ai încredere în persoane pe care nu le cunoști;

… nu te simți confortabil dacă ai străini în casă;

… nu vrei să faci curat după străini.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s