Ce se întâmplă în corpul tău atunci când mănânci vişine?

on

  • Ajută la refacerea ţesutului muscular, fiind de mare folos celor care suferă de febră musculară în urma şedinţelor intense la sală. Oamenii de ştiinţă de la Centrul de Cercetare din Londra au descoperit că peste 90% dintre participanţii la un studiu, care au băut suc de vişine înainte şi după exerciţiile fizice, s-au refăcut în mai puţin de 24 de ore, ceea ce înseamnă că aceste fructe chiar au un efect miraculos asupra musculaturii.
     
  • Ameliorează durerile datorită proprietăţilor antiinflamatoare deţinute de antociani, pigmenţii care dau culoarea roşie fructului. Astfel este redus stresul oxidativ care poate afecta articulaţiile şi muşchii, iar durerile sunt vizibil îndepărtate.
     
  • Previn apariţia bolilor grave, printre care afecţiunile cardiace, accidentul vascular cerebral sau diabetul de tip 2. Acest lucru se datorează pectinei, fibră solubilă care ajută la reducerea colesterolului din sânge, principalul factor de risc în apariţia bolilor cronice.
     
  • Remediu pentru pacienţii suferinzi de gută – antocianii din vişine ajută la reducerea nivelului de acid uric, care în cantităţi mari formează cristale de acid uric în articulaţii şi în ţesuturile care le înconjoară, ducând la apariţia artritei gutoase, o formă de artrită caracterizată prin umflarea articulaţiilor şi sensibilizarea lor, însoţite de episoade dureroase cronice.
     
  • 5. Vişinele îţi menţin tinereţea graţie cantităţilor mari de betacaroten conţinute. Vişinele conţin de 19 ori mai mult betacaroten decât afinele. Betacarotenul  este un precursor al vitaminei A, care protejează vederea şi menţine elasticitatea pielii, împiedicând formarea ridurilor. De asemenea, vişinele conţin foarte mulţi antioxidanţi care protejează împotriva radicalilor liberi ce pot afecta celulele organismului şi duc la îmbătrânirea prematură a acestora, favorizând instalarea diferitelor tipuri de cancer.

  • Combat insomnia

    Din cand in cand, mananca 10 sau 20 de visine imediat dupa masa de seara si inainte sa te duci la culcare si nu vei mai avea probleme cu somnul. Poti alterna cu un pahar din suc de visine. Secretul sta in melatonina, un hormon care te ajuta sa ai un somn odihnitor, descoperit de cercetatori in visine.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s